POEMS by Daniela Hendea | TRANSLATIONS by Ileana Marin
NOTE: Original poems printed below with author’s permission; bios at end

The day I become older than my mother (I) 

The success of such a day 
relies on tools essential for survival, 
all, with no exception, 
in their usual place.

No wrench in the system means 
no screwdriver grinding between the teeth 
of the cogwheel.

The thriving panic that feeds on lethargy 
won’t slow us down.
Tested over time, reflexes
replace autopilot. 
Even though I grope for the keys 
in the dark, I find them in the little chest 
next to the door. The backpack, 
on the hook of the coat rack. 

I’ll be ceaselessly afraid, 
but, but, but, 
we’ll get out of the house 
on time. Between 
7:30 and 7:33 AM. 
You’ll get to school 
on time. 
I’ll get to the swimming pool; 
that’s what matters. 

This thought gets me through, I grip 
the dish sponge in my hand, soap  balloons filled with 
warm air gush out and fly, 
green, purple, and orange reflections 
which glue themselves to the kitchen  window, and then, 
poof! As if they never existed. 

The kitchen is squeaky clean. It shines and 
peeks at me. 
The success of tomorrow 
begins with a clean slate. 
A clean cloth. 

Tomorrow is the day I become older
than my mother.

I leave the cap off the dish soap, 
knowing perfectly well 
that someone will close it 
when someone passes by it 
to close the bamboo blinds. 

Make-up Tutorial for Women over 40

you look nothing like your mother 
you look everything like your mother ..........Warsan Shire

I sneaked it into my room 
without her knowing. 

Little aluminum box with a plastic lid:
purple-blue eyeshadow. 

Brass lipstick tube:
burgundy traces on the toothpick. 

my mouth is a wound ..........Warsan Shire

You’re doing very well.
Too much lipstick.
Her voice behind me.
We stare at each other’s image
in the mirror.

Don’t forget.
What you want to disguise → you darken.
What you want to enhance → you lighten.

The day I become older than my mother (II)

I wait my turn at the same plastic table on the edge
of the swimming pool. 

I shiver
in my red-and-orange swimsuit and
semi-transparent hem dress,
my arms crossed.
I should have worn practical clothes, not so
revealing. I didn’t come to the beach; I came
to confront my greatest X.
It’s serious, swimming, I argue with myself.
The swim coach wears shorts and a tank top.
The student in front of me, shorts and a t-shirt.
I’m freezing.
I’m shivering with X. 

I cannot stare at the surface of deep water without
X. It doubles the space which envelops me:
The sky, the clouds, the wall, the door of the opposite building,
the clock measuring the paid lesson time.
Not one of them would change its essence submerged under water.

It doubles my face, which looks
one day older than the age when I last
saw my mother.

Therefore,
I don’t think I have the means to survive
this year. It’d be
unjust. However,
I continue breathing.

The coach calls my name, waves at me, urges me to go down the steps to the pool. We begin to grow used to the water temperature, kept constant by the floor heating. In order to accommodate, to reach our comfort level by exhaling under water. First, we submerge only our mouth. The air is visible and rolls out in slow bubbles. Then, the nose. Breathing is clear/visible/intentional, not automatic. 

Under water I am aware of the available air. The air fights its way out, then it wants back. I exhale. Blub blub blub blub. Five times at regular intervals. With ears under water, I hear the noise amplified by the little engines which bring water to the splashing water fountain from the nearby pool, the one for kids. Water circulates through pipes, cleaning filters. The water amplifies the sound. 

A wild pansy was blown by wind off the flower beds. I raise it with the tip of my index finger. Its petals hang, soaking wet. I put it back on the mirror of the water, its petals open up again, the arms of a small octopus freed from X by stretching its tentacles to all the cardinal points. 

Escapade

I dive head-first
out of my memories with you. 
I’m able
to hold my breath close to
fainting. 

The day I become older than my mother (I) 

Succesul unei zile ca acestea 
se bazează pe uneltele esențiale 
supraviețurii, fără excepție 
la locul lor prestabilit. 

No wrench in the system. Adică 
fără vreo șurubelniță scrâșnind 
între roțile dințate.

Panica ce prosperă-n letargie 
nu va putea să ne încetinească. 
Reflexele rodate cu timpul 
vor prelua automat controlul. 
Chiar și de-aș bâjbâi pe întuneric 
după chei, le-aș găsi: în dulăpiorul 
de lângă ușă. Ghiozdanul, 
pe cârligul lui din cuier. 

Îmi va fi frică tot timpul, 
însă, însă, însă 
vom ieși din casă 
la vreme. Între 
7:30 și 7:33. 
La timp 
tu vei ajunge la școală, 
eu voi ajunge la bazinul
de înot. Tot ce contează. 

Gândul acesta mă animă, sugrum 
în pumn buretele de vase, balonașe 
cu aer cald țâșnesc, își iau zborul, 
reflexii-n verde, violet, portocaliu, 
se lipesc de geamul bucătăriei, și-apoi 
puf! Ca și cum n-ar fi fost. 

Bucătăria e lustruită lună, sclipește,
parcă-mi trage cu ochiul.
Succesul unei zile ca aceea de mâine 
începe cu a clean slate. 
O pânză curată. 

Tomorrow, the day I become older than my mother. 

Las capacul sticlei cu detergent de vase 
deschis, știind bine 
că cineva-l va pune la loc 
când va trece mai târziu pe acolo 
să coboare storurile de bambus. 

Tutorial de machiaj for women over 40

you look nothing like your mother 
you look everything like your mother ..........Warsan Shire

Le-am strecurat fără să știe 
în camera mea.

Cutiuța de aluminiu cu capac din plastic: 
fard albastru-violet pentru pleoape. 

Tubul de ruj din alamă: 
rămășițe grena pe scobitoare. 

my mouth is a wound ..........Warsan Shire

Te descurci foarte bine.
Prea mult ruj.
Vocea ei în spatele meu.
Scrutăm imaginea celeilalte
în oglindă.

Nu uita.
Ce dorești să deghizezi → întuneci.
Ce dorești să scoți în evidență → luminezi.

The day I become older than my mother (II)

Aștept să-mi vină rândul la aceeași masă de plastic de pe buza piscinei.

Tremur de frig
într-un costum de baie roșu-portocaliu, peste el
o rochiță semi-transparentă de in,
brațele încrucișate peste mijloc.
Trebuia să vin echipată mai practic, nu atât de
vulnerabil. Doar n-am venit la plajă, am venit
să mă confrunt cu cea mai mare X.
E treabă serioasă, înotul, mă cert.
Instructoarea poartă pantaloni scurți, maiou sport.
Eleva dinaintea mea, pantaloni scurți, tricou.
Tremur de frig.
Tremur de X.

Nu pot privi suprafața unei apei adânci fără
X. În ea se dedublează spațiul care mă cuprinde:
cerul, norii, zidul, ușa clădirii din partea opusă,
ceasul care ține evidența timpului plătit pentru lecții.
Niciuna nu și-ar schimba esența, scufundate. 

În ea mi se dedublează fața
la mai mult cu o zi decât vârsta
la care mi-am văzut ultima oară
mama. 

De aceea
nu cred că am mijloacele de-a supraviețui
acestui an. Ar fi
nedrept. Și totuși,
continui să trag aer în plămâni. 

Instructoarea mă strigă pe nume, îmi face cu mâna, mă îndeamnă să cobor treptele-n piscină. Începem prin a ne obișnui cu temperatura apei, păstrată la o valoare constantă de încălzirea din podea. Prin a ne familiariza, a ajunge la nivelul de confort cu expirația sub apă. Mai întâi scufundăm numai gura. Aerul devine vizibil, se rostogolește în sfere molatice. Apoi și nasul. Respirația devine clară/vizibilă/intenționată, nu ceva automat.

Sub apă devin conștientă de aerul la dispoziție. Aerul care se luptă să iasă, ca apoi să vrea să se întoarcă. Expir. Bluc bluc bluc bluc. De cinci ori la intervale regulate. Cu urechile sub apă aud zgomotul amplificat al motorașelor care alimentează fântâna arteziană din piscina alăturată, cea pentru copii. Circulația prin conducte, filtrul de curățare. Stratul de apă amplifică fiecare sunet.

O panseluță a fost purtată de vânt din tufele de flori. O ridic cu buricul degetului arătător. Petalele ei atârnă, ude leoarcă. O depun înapoi pe suprafața apei, petalele i se desfac din nou, brațele unei mici caracatițe, debarasată de X prin întinderea la maxim a tentaculelor spre toate punctele cardinale.

Escapadă

Plonjez cu capul înainte
din amintirile cu tine.
În stare
să-mi țin respirația până aproape
de leșin.

ABOUT THE POETS

Daniela Hendea is a Romanian-born poet, translator, and editor who lived in the U.S. between 2008 and 2023. Author of two poetry volumes: one in Romanian (Acordor de teremin / Theremin Tuner, 2018), and one in Romanian and English (H2X, 2023), Daniela has published poems and translations in journals such as Asymptote, Entropy Magazine, Fragmented Voices, and Word City Monthly. Scientist by day and poet by night, she received her doctoral degree in chemistry, continuing her education in wildlife forensic sciences. She is an unusual poet who mixes scientific knowledge with emotions, thoughts, and autobiography. 

Ileana Marin teaches interdisciplinary courses at the University of Washington, Seattle, and at the University of Bucharest. She has published books on tragic myths, Pre-Raphaelite artists, and Victorian aesthetics of erasure; and several of her conference papers on the de-humanizing power of art, the artistic legacy of communism, and the materiality of texts have been published in prestigious journals and collective volumes. Since 2020, Ileana has taken on translating Romanian female writers who are underrepresented in English.  

-------------------------------   

* NOTE: Express permission was granted by the author, Daniela Hendea, to reprint the original poems alongside their English translations.